Jurnalul unei supravietuitoare

Plouă… și aburii care se ridică din ceașca din mâinile mele îmi amintesc de o viață trăită intens, cu răni și renașteri. Stau acum în fața ferestrei mele, savurându-mi cafeaua aburindă cu inima împăcată.

Astăzi a fost una dintre acele zile simple și prețioase în care am fost din nou împreună cu fiicele mele – am mâncat, am râs, ne-am bucurat una de cealaltă. Și în timp ce sorb ultima înghițitură, îmi dau seama cât de mult seamănă aceste momente cu cele ale copilăriei mele.

Poate de aceea simt că, indiferent cât de mult s-a schimbat lumea, ceva a rămas mereu la fel: iubirea din jurul mesei.

Ani la rând am trăit în tăcerea unei singurătăți care m-a frânt – dar care m-a și învățat. M-a învățat cine sunt, ce contează și, mai ales… cine rămâne lângă tine.

Am trecut prin foc, prin pierderi, prin tăceri dureroase și lacrimi ascunse. Și totuși, astăzi sunt întreagă. Sigur, nu perfectă, dar întreagă.

Am învățat să iubesc viața exact așa cum este – și să-i mulțumesc lui Dumnezeu chiar și pentru ceea ce nu am înțeles atunci.

Și acum te întreb pe tine:
La ce te gândești în momentele tale de singurătate, atunci când, într-o zi ploioasă, privești pe fereastră?
Scrie-mi gândurile tale aici în blog, pentru că fiecare poveste merită spusă și fiecare suflet are nevoie să fie auzit.