Jurnalul unei supravietuitoare

Era primăvara anului 1988. Lucram într-un restaurant din orașul meu natal din România. Eram foarte tânără și, deși eram extrem de frumoasă, deșteaptă, descurcăreață și muncitoare, nu eram încă conștientă de toate acestea. Asta aveam să descopăr mult mai târziu.

Într-o zi, la o masă s-au așezat câțiva băieți tineri. Dar unul dintre ei mi-a sărit imediat în ochi. Cred că a fost dragoste la prima vedere. Nu eu trebuia să servesc acea masă, ci o colegă mai matură. Însă el i-a spus că și-ar dori să vin eu.

Când m-am apropiat, după obiceiul meu, i-am salutat și i-am întrebat ce își doresc. Atunci, tânărul care îmi furase privirea a spus primul:
„Aș vrea să te măriți cu mine.”

Am rămas fără cuvinte. Toți cei de la masă au izbucnit în râs, mai puțin el. Eu eram năucită. Am simțit în acea clipă ceva ce părea un curent, o vrajă, o minune. Mi-aș fi dorit să pot pune viața pe pauză și să strig repede: „DA!”.

Toată lumea a înțeles atunci că fusese dragoste la prima vedere. Și așa a fost – o dragoste care a durat doisprezece ani. Ne-am căsătorit câteva luni mai târziu, iar eu l-am iubit cu pasiune. O pasiune ca în filmele de la Hollywood. L-am iubit din acea fracțiune de secundă și, într-un fel, îl iubesc și azi, la 37 de ani de atunci, cu aceeași intensitate.

Întotdeauna m-am întrebat de ce iubirea nu înseamnă același lucru pentru amândoi și de ce nu se manifestă la fel într-o relație. Totul părea un vis, mai ales în primii ani. Și ce ne-am fi putut dori mai mult decât rodul iubirii noastre – un copil?

Eram cunoscuți ca una dintre cele mai frumoase perechi din oraș, dar copilul se lăsa așteptat. Am apelat la medici, iar după multe investigații mi s-a spus că eu nu pot avea copii. La scurt timp am aflat că mă înșela. A început și să bea.

De fiecare dată când voiam să pun capăt relației, îmi spunea că a fost ultima dată și că doar pe mine mă iubește. Și eu îl credeam. Reluam povestea din nou și din nou.

Până într-o zi, când un domn israelian m-a întrebat dacă aș vrea să mă mut și să muncesc în Israel. Așa, la 34 de ani, mi-am făcut bagajul și am plecat. Eram încă frumoasă, încă dorită, dar și hărțuită de oameni influenți din oraș pentru că refuzam să le devin amantă. Așa se rezolvau multe lucruri în România acelor vremuri.

În aceeași zi în care am urcat în avion, el și-a mutat amanta în locul meu. Am aflat mai târziu. A murit chiar de ziua mea de naștere, acum trei ani. Și, înainte să moară, mi-a trimis o melodie prin care îmi spunea că doar pe mine m-a iubit cu adevărat toată viața lui.

Aceasta a fost prima și marea mea iubire. O poveste de film, dar și o rană adâncă. Și totuși, din acea rană s-a născut renașterea mea. Am plecat, am mers mai departe, am continuat să caut lumina.

Astăzi știu că pierderile fac parte din viață. Și că, de multe ori, tocmai ele deschid drumul către cine ești menit să devii.

Dar povestea mea de iubire nu se oprește aici… ceea ce a urmat avea să îmi schimbe viața pentru totdeauna. Crede-mă că nu ai vrea să ratezi continuarea.

Și acum te întreb pe tine:
Ai trăit vreodată o iubire care ți-a schimbat viața, dar care s-a încheiat lăsându-ți mai multă forță decât slăbiciune?
Scrie-mi povestea ta aici în blog, pentru că fiecare iubire, chiar și pierdută, lasă o lecție care merită spusă.