Visul care a așteptat o viață
Cum dorința de a scrie, născută din lecturi și tăceri, s-a transformat într-un spațiu unde poveștile noastre se întâlnesc.
Toată adolescența mea am trăit cu un vis pe masă. La propriu.
Aveam un caiet pe care scria cu litere mari, subliniate: CORA. Era titlul unei cărți pe care o visam, dar pe care n-am scris-o niciodată. Zi de zi, acel caiet stătea acolo, deschis sau închis, lângă mine, ca și cum în el se nășteau povești nevăzute.
Nu scriam în el. Doar îl priveam. Și în privirea mea era ascunsă o promisiune. O lume tăcută care aștepta să fie spusă.
Deși viața noastră era atunci atât de fadă și cenușie, eu citeam. Cărțile erau singura mea fereastră către altceva. Prin ele am învățat să visez mai mult, să sper mai mult, să cred că există lumi mai mari decât cea dintre gardurile înalte și fricile tăcute ale comunismului.
Trăiam între reguli și lipsuri, între interdicții și visuri ascunse. Și totuși, simțeam.
Simțeam că există ceva mai mult. Un „ceva” pe care nu îl cunoșteam încă, dar care avea să vină.
Știam, într-un fel misterios, că într-o zi voi scrie acea carte. Nu știam când. Nu știam cum. Dar știam.
Astăzi, blogul Delia Myllylä este locul unde visul meu prinde viață. Poate că numele nu mai este „Cora”, ci Delia – femeia care a trăit tot ce trebuia să trăiască pentru a avea, în sfârșit, ceva de spus.
Dar acest spațiu nu este doar despre mine. Este o carte virtuală, vie și deschisă, unde poveștile mele se întâlnesc cu poveștile tale. Aici, oricine se simte chemat poate adăuga propriile trăiri, propriile răni și visuri.
Pentru că fiecare rană, fiecare vis ascuns, fiecare pas făcut cu inima tremurândă merită așezat aici – ca într-o carte a sufletelor noastre, scrisă împreună.
Scrie-mi povestea ta și hai să o așezăm împreună aici, în blog.